Poemul vacii

O...POVESTE  

                    (autor anonim)

 

Într-un sat, o vaca grasa,
 Cum sunt vacile tâmpite,
 Dar frumoasa si laptoasa,
 S-a gândit sa se marite.

Boii, de la mic la mare,
 Au venit cu tot belsugul,
 Toti voiau sa se însoare,
 Ca-s deprinsi sa traga jugul.

Vaca,, însa ,ca o fata,
 Cu avere si trusou,
 Îi respinge îngâmfata :
 "Cum sa ma marit c-un bou ?"

"E un cal prin curti vecine,
 Care patimas ma strânge,
 El e genul meu, tip bine,
 Armasar sadea, pur- sânge !"

Vaca, tot facându-i curte,
 Îsi atinse idealul,
 Dupa tratative scurte,
 S-a casatorit cu calul.

"Ah, ce sansa pe mireasa !"
 Comenta în pom o cioara,
 "El - aristocrat de rasa.
 Ea - o biata pierde-vara."

Dar curând , ce tragedie !
 Vaca se certa cu calul,
 Pân'departe-n deal la vie,
 S-auzea întreg scandalul.

În zadar, când stingea lampa,
 Vaca-n fiecare noapte,
 Se plimba facând pe vampa,
 Cu ispitele-i de lapte.

Ba , mai mult, se întâmplase,
 Ca jucând pe îndragostita,
 Calul, furios, îi trase ,
 Doua palme cu copita !

Si atunci, cu dezolare,
 Vaca prinse a pricepe,
 Cum ca sotul ei mai are,
 Trei amante, toate iepe.

Asta-i prea de tot, îsi zise,
 Îl dau dracului de cal.
 Si-ntr-o seara parasise,
 Domiciliul conjugal.

Slaba, galbena,uscata ,
 De necazuri si nevoi,
 Vaca noastra, resemnata,
 Se întoarse printre boi.

Dup-atâta chin si jale,
 Vaca multe a-nvatat.
 Primul bou iesit în cale,
 Îl accepta de barbat.

Nunta lor a fost vestita,
 Ca s-a dus prin vai ecoul,
 "Ce pereche potrivita !
 Vaca noastra si cu boul."

Ea comanda , el asculta.
 El cu munca , ea tapaj.
 Este, fara vorba multa,
 Tipul clasic de menaj.

Totusi, vaca ( ne sopteste,
 un magar) , c-asa-i magarul,
 Prin paduri mai zaboveste,
 Uneori cu armasarul.

Dar, eu cred ca-i calomnie,
 Magaria ce ne-o spune.
 Totul e , ca-n casnicie,
 Treaba merge de minune.

Vaca poate, stie satul,
 Chiar si grajdul sa-l rastoarne.
 Boul nu-i decât barbatul.
 Ca dovada, poarta coarne !

Si asa, trec ani si ani,
 Si precum am prins de stire,
 Au facut si trei juncani,
 Si traiesc în fericire.

În povestea mea , de fata ,
 Nu e nici un lucru nou,
 Pentru orisicare vaca,
 Sotul ideal e-un BOU ...

Cosbuc reloaded

L'hiver sur l' ulitza

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un rrom, pe urmă doi.
Franţa pusă e pe sfadă,
Şi ni-i dă pe toţi grămadă,
Înapoi.

Nu e cuşer. Dar e bine
Pentru Sarkozy, acum;
Taberele-s toate scrum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt ţigani şi balabuste,
Vin la Otopeni ţipând,
Şi se-mping şi sar râzând,
Şi se-mpiedică de fuste,
Vrând-nevrând.

Cei mai mari, acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierare puşi,
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi stau grămadă
Lângă uşi.

Colo-n colţ, acum răsare
Un ţigan mai mărunţel,
Chinuindu-se să care
O sacoşă mult mai mare
Decât el.

Opt cercei cu dansul are,
Cinci brăţări şi-un portofel,
De la nişte trecătoare,
Pe sub turnul ăla mare,
Zis Eiffel.

Altul, zău, cu dânsul, n-are
Nici bagaje, nici nimic,
Doar un lanţ, cu-o cruce mare,
Care saltă în mişcare
Pe buric.

Trei ţigănci cu burta mare
Şi cu rochii fistichii,
Nu au loc ca să coboare,
C-alăptează fiecare
Doi copii.

Un reporter vine-n grabă
Să le ia un interviu
Şi se-nvârte în pustiu
Până când răspunde-o babă,
Cam târziu.

Se-oţărăşte rău bătrâna
Către cel cu microfon,
Şi-l înjură francofon,
Fi'ncă nu mai e româna
De bonton.

Zice: -"Merde, cam mare graba,
N-am făcut nimica rău,
Uite-aici, îţi spune baba,
Ne băgară pe degeaba
La bulău.

Şi, degeaba ne-au dat banii
Că, mai şmecheri suntem noi.
Într-un an sau maxim doi,
Ne întoarcem, toţi ţiganii
Înapoi.

Nu e mare socoteală
Că acasă ne-aţi trimis,
Ne-adunăm la repezeală
Şi să vezi atunci ciordeală
La Paris !"

Romania

Spuneţi-mi, n-aţi văzut cumva o ţară ?
Am fost plecat vreo patru ani pe-afară;
Azi am venit şi-o caut cu ardoare,
Dar n-o găsesc şi-n suflet rău mă doare.

O caut peste tot, am fost şi-n sate,
Ogoare plâng în buruieni lăsate,
Înspre păduri, potecile uitate
M-au rătăcit într-un pustiu de cioate.

Acasă poarta nu e zăvorâtă,
Căci mama tot mai iese şi se uită;
Atâta dor i-a mai rămas pe lume,
Feciorii să-i mai strige iar pe nume.

Moşneagul iese-n cale şi-o întreabă:
"Vine? La anul, cred! Acu-i la treabă,
La noi în ţară-i multă sărăcie.
Ştiu ei - că de-or veni, la ce să vie?!"

Spuneţi-mi, n-aţi văzut cumva o ţară
Cântată de poeţi odinioară,
Cu ochi de cer şi plină de verdeaţă?
Am fost şi-am căutat-o şi la piaţă.

Acolo nu era, de bună seamă,
Că prea o înjurau români de mamă;
Harbuzul, pătrunjelul, biata prună,
Erau culese parcă. de pe Lună!

Chiar, voi nu aţi văzut pe jos o ţară,
Călcată în picioare şi murdară?
Ce-aveţi cu ea? Nimica nu vă cere,
Eu o declar singura mea avere!

Chitanta

"CHITANTA"de G.Toparceanu

Tanta , domnisoara Tanta
E-o duduie foarte sic,
Zvelta, cu ochi mari si negri,
Cap superb, nasucul mic,
Picioruse lungi si durde
Is cand se plimba prin Tei
Toti birjarii o admira:
- Ma, halal de mama ei!

Ce profesie are Tanta ?
Uite, n-as putea sa spun;
Nici nu ma intereseaza
Chiar daca o presupun.
Dar cum Tanta -i delicioasa
Si-are maniere fine,
Nici nu vreau sa stiu ce face,
Nici cu ce si nici cu cine.

Ca vecini, se mai intampla
Ca sa-i cer un ac sau ata,
Sau imi cere ea o carte
Pana maine dimineata.
O vecinatate draga
Ne-a prins zilele-n catuse
Ca ades intru la Tanta
Fara sa mai bat la use.

Tot asa-ntr-o seara intru
Era iarna grea si ger,
Si-o gasesc in pielea goala
Stand langa calorifer.
Naucit de frumusetea-i
Dau sa ma retrag un pic
Insa Tanta-mi spune:- Intra,
Intra draga, nu-i nimic !

Am intrat si beat de farmec
O-ntrebai plin de mister:
- Pentru ce stai goala, scumpo
Langa acel calorifer?
- Fiinca-a fost proprietarul,
Mi-a raspuns sagalnic Tanta -
Si-uite mi-am platit chiria,
Iar acum, usuc chitanta....