Sunday, September 23, 2012

Amoooozant


– Saptamana trecuta, v-am semnalat ‎disparitia sotiei mele. Ei bine, puteti abandona cercetarile. 
‎– Ati gasit-o?  
‎– Nu, dar am mai reflectat...

 – Doctore, sotul meu are grave tulburari psihice. 
Uneori, ore intregi, ii povestesc cate ceva, ca sa constat apoi ca el n-a auzit niciun cuvant. 
– Asta nu e boala, doamna, e un dar de la Dumnezeu!        

Doi romani stateau la o tuica. Unul zice: 
– Trecut de cacat am avut, prezent de cacat avem, bine macar ca nu avem niciun viitor!
      
 – Alcoolul ucide!  
– Si ce, apa te face nemuritor?

Unu' trecea pe lângă o piatră funerară pe care scria: "Aici se odihneşte un avocat, un om cu un suflet bun, un om onorabil!"
− Doamne Sfinte! îşi face cruce tipul. Astia au bagat trei oameni în acelaşi mormânt!                                                                                

Un evreu se muta intr-un orasel de catolici. In fiecare vineri, in timp ce crestinii tineau post si mancau numai peste, evreul facea fripturi dupa fripturi, innebunindu-i cu mirosul. Disperati, catolicii se decid sa il converteasca si, dupa amenintari, rugaminti, promisiuni, reusesc sa il convinga. Il duc cu mare alai la Biserica, unde preotul il stropeste de 3 ori cu apa sfintita, intonand "nascut evreu, crescut evreu, acum crestin". Vinerea urmatoare, in timp ce toti catolicii tineau post si macau numai peste, din casa evreului convertit se ridica miros imbietor de friptura. Innebuniti, s-au prezentat la casa pacatosului, sa vada cum e posibil si l-au gasit in fata unui gratar mare, plin cu carne, pe care o stropea de zor cu apa, intonand: "nascuta vaca, crescuta vaca, acum peste!"

O fata n-a mai trecut prin satul natal de mai bine de cinci ani. Intr-o zi soseste acasa, dar nici n-apuca sa treaca pragul, ca tatal sau se rasteste la ea:
– Unde ai fost tot timpul acesta? De ce nu ne-ai scris, nici macar o carte postala? De ce nu ne-ai sunat niciodata?Fata incepe sa planga si zice printre lacrimi:– Tata, eu am devenit prostituata...
– Cum? Pleaca de aici pacatoaso! Esti o rusine pentru familia noastra catolica! Te reneg! 
   Cum crezi tu, tata. Eu vreau doar sa-i las mamei aceasta superba blana de nurca si sa va dau carnetul acesta de economii de 5.000 € si titlul de proprietate asupra casei pe care tocmai v-am cumparat-o, cu 10 dormitoare, 10 bai si piscina. De asemenea va invit sa petreceti Sarbatorile pe iahtul meu... Tatal intreaba:
– Ce ziceai ca ai devenit? Fata incepe din nou sa planga si spune:
– O prostituata, tata...
– O, Doamne, ce m-ai speriat! Am inteles protestanta!...

Ion se opereaza de hernie. Dupa o luna vine la control. 
– Cum te simti, Ioane ?
– Foarte bine, dom' doctor. Mi s-o tras firele, pot ridica orice, numa un bai am: inainte ma pisam asa un jet sanatos, cu bulbuci, amu numa un pis pis.
– Pai, cand te-am operat, ti-am scos si un rinichi. 
– Da' de ce, am avut cancer sau ceva...? 
– Nu, Ioane, am avut eu o obligatie...
        
După noaptea nunţii, mirele spune puţin ofticat:  
– Din câte văd, dragă, eu nu sunt primul... 
Soţia, în timp ce fuma o ţigară răspunde: 
– Din câte văd şi eu, nu vei fi nici ultimul...

Unuia i-a murit soacra si i-a scris urmatorul epitaf: "Doamne primeste-o cu aceeasi bucurie cu care ti-o trimit eu!"

Epitaful unui lenes: "Aici continua sa se odihneasca..."

Un fizician îi spune soţiei sale: – Draga mea, eşti din ce în ce mai atrăgătoare!
 –  Aiurezi! Tu nu vezi cât m-am îngrăşat?!
 – Păi, tocmai! Cu cât creşte masa, cu atât creşte şi forţa de atracţie...!    

Doi politisti intra intr-o librarie. Dupa un moment de ezitare, vinzatoarea ii intreaba:
 – Ce-i baieti, ploua afara?

Accident la golf. Doua femei joaca golf si se distreaza de minune pana cand una dintre ele trimite mingea exact in mijlocul unui grup de barbati. Din nefericire, unul dintre ei cade secerat la pamant, zvircolindu-se de durere cu ambele maini intre picioare. Femeia fuge la el, isi cere mii de scuze si il roaga sa-i permita sa-l ajute pentru ca, intamplator, este asistenta medicala.
– Nu, multumesc, in citeva minute am sa-mi revin, sopteste barbatul, cu mainile tot intre picioare. Simtindu-se teribil de vinovata, femeia ii da miinile usor la o parte, ii desface cu mare grija fermoarul pantalonilor si incepe sa-l maseze in zona genitala.
– Va simtiti mai bine? il intreaba la un moment dat.
– Da, mult mai bine, geme tipul. Dar mana tot ma doare ca naiba!

O femeie suna disperata la medicul veterinar:
– Domnule doctor, pisica mea, Pisi, a baut circa 50 ml de benzina. Apoi s-a invartit ca nebuna prin casa vreo trei ore. Acum, sta pe canapea si nu mai misca deloc. Ce credeti ca s-a intamplat? Sta medicul, se gandeste, apoi raspunde calm:
– Cred ca a ramas fara benzina !…

O femeie a furat un compot de piersici dintr-un market si este prinsa de politie. Este dusa la tribunal, iar judecatorul o intreaba: – Cate piersici erau in borcan? – Sase...
– Atunci, vei sta la inchisoare cate o luna pentru fiecare piersica! Din spate, sotul ei:   - Domnule judecator, a furat si un borcan de mazare !

   Neil Armstrong coboara din modulul lunar si vede pe nisipul selenar un tip ciudat, cu palariuta mica, neagra, cu opinci si chimir.Creatura intinde hotarat mana catre Armstrong: – Servus, io mi-s Ion ! – Astronautul, siderat, il intreaba:  – Si de unde esti tu ?  – Apai, din Sibiu, dara. – Si cu ce ai venit aici ?! – Cu branza!!!

Un tip pe patul de moarte îi spune sotiei: – Draga mea, spune-mi sincer, de câte ori m-ai înselat. – Pai, având în vedere ca te iubesc, doar de trei ori. Tipul speriat:
 - Cum de trei ori? Cum? Cu cine? Spune-mi ca nu mai am mult de trait si trebuie sa aflu! – Pai, prima data stii ca ai avut tu probleme cu avocatul, când nu aveai bani pentru cazul ala... dar ai câstigat pâna la urma! – Eee, cu avocatul mi-ai salvat firma, nu-i nimic. Dar a doua oara? Zi-mi, ca simt cum ma sting si vreau sa stiu!
– Mai tii tu minte când ai avut nevoie de operatia aceea? Nu aveai bani pentru ea, dar ai fost operat de doctor... – Cu doctorul? Da, ai dreptate, traiesc, ai facut o fapta buna. Dar a treia oara?
 – Stii când ai vrut tu sa devii primar si mai aveai nevoie de 256 de voturi?

Intr-un sat de munte din Ardeal era mare agitatie in fata primariei. Iese primarul si intreaba: – Ce s-a intamplat? – Apai dom' primar s-o pripasit un negru pe la noi prin sat si face amor cu toate femeile. – Si, n-ati luat masuri?
 – Apai, am luat la toata lumea, dar tot a lui e cea mai mare...

Un neamt in varsta doreste sa emigreze. La completarea formalitatilor este intrebat de catre oficialitati, de ce. – Datorita homosexualitatii... – Cum asa? – Pai, in timpul nazistilor se pedepsea chiar cu moartea... dupa aceea cu inchisoare, iar acum este permisa prin lege. As dori sa emigrez pana nu devine obligatorie!   

Un tip isi gaseste nevasta in pat cu un prieten foarte bun. Scoate pusca din dulap si-l omoara pe loc. Nevasta-sa: – Cu o asa atitudine, ai sa ramai fara prieteni…

Eu si sotia mea am decis sa ne sinucidem impreuna. Ciudat e ca, dupa ce s-a sinucis ea, eu nu am mai simtit nevoia...

Discuţie intre Ion si Ghio: – Băi Ioane, ştii tu ce-i ala un lator? – Nu ştiu, băi Ghio! Dar cum îţi intră în cap cuvintu’ ăsta? – Păi, uite, a zis fecioru’ lu’ vecinu’ meu că-şi ia un cal cu lator.
     
Un tip grav ranit era carat pe targa de brancardieri. – Unde ma duceti ? – La morga... – Pai, n-am murit ! – Pai, n-am ajuns...

Gica face poze pe malul lacului, cand nevasta-sa il striga disperata: – Gica! Repede, se ineaca mama ! Gica raspunde: – Degeaba, nu mai am spatiu pe card...

La un an dupa ce s-a casatorit, el intra in dormitor tinand in mana doua pastile de nurofen si un pahar de apa. – Ce faci cu pastilele alea, intreaba sotia. – Sunt pentru durerea ta de cap. – Dar nu ma doare capul! – Ha-ha, te-am prins...

– Domnisoara, dansati? – Un moment, s-o intreb pe mama. – Pai, daca tot va duceti, intreabati-o, va rog, daca va si f....i, ca sa nu faceti doua drumuri....!

 – Cand ma voi marita eu, sa stii, multi barbati vor suferi!
 – Pai, cu cati vrei sa te mariti...?!

 O bebelusa nascuta in Zodia Fecioarei este inca la maternitate. – Tu esti fetita? o intreaba baietelul de langa. – Da, raspunde ea. – Si care e diferenta intre noi, baieteii, si voi, fetitele? – Stai sa plece asistenta de aici si iti arat. Dupa ce pleaca asistenta, bebelusa ridica paturica si ii arata: – Vezi acum? Noi, fetitele, avem sosetute roz!
Dupa o cearta, iubitul pleaca suparat si, trantind usa, ii spune prietenei sale:
– Si, daca te intereseaza, nici macar nu esti buna la pat! Mustrat de constiinta, ceva mai tarziu, el isi da seama ca a exagerat si o suna. Degeaba, ea nu raspunde. El inisista si, dupa vreo trei ceasuri, are noroc: – Ce faci, draga, de ce nu raspunzi?
– Scuza-ma, iubitule, eram in pat. – Pai, ce faceai in pat la ora asta? – Ceream o a doua opinie...

Un tip ii marturiseste unui prieten: – Cred ca vreau sa-mi omor sotia, dar nu stiu cum... – Stii, am citit eu intr-o carte: fa mult sex cu ea. Epuizeaza-o. O s-o slabesti si, pana la urma, o sa-si dea duhul! Dupa cateva luni, cei doi se intalnesc din nou. Sotul arata jalnic, intr-un carucior cu rotile, impins de sotia care era vesela si infloritoare.
– Ce mai faci? il intreaba prietenul. – Eu ca eu, ii zice el la ureche, dar uita-te la proasta asta, habar n-are ca e pe moarte!

   – Mi-ai simtit lipsa ieri, iubito?
  
– Cum, draga, n-ai dormit acasa?!

  Prietena isi face curaj si ii spune: – Sotul tau te insala... – Ah, draga, dar stiu de mult. – Stii si cu cine? – Da, stiu si cu cine, stiu si cand, dar nu prea stiu...cu ce!
– Logodnicul lui Lili este mai tandru ca tine, ii spune mereu "perla mea"!
– El este bijutier, pe cand eu sunt ginecolog. 
Cum ai vrea sa-ti spun?

Un evreu, intr-o cafenea Starbucks, citea un ziar arabesc. Intra un prieten care, vazand straniul fenomen, se supara si-i spune: – Moshe, ti-ai pierdut mintile? De ce citesti un ziar arabesc? Moshe raspunse: – Citeam ziarele evreiesti si, ce sa vezi? Evrei persecutati, Israelul atacat, evrei disparuti prin asimilare si casatorii interrasiale, evrei traind in saracie... Asa incat am trecut la citirea ziarelor arabesti. Si ce-am gasit? Evreii detin toate bancile, evreii controleaza mass-media, evreii sunt toti bogati si puternici, evreii conduc lumea. Stirile sunt mult mai bune!

– De ce se imbracă miresele in alb?
– Pentru că asta este culoarea electrocasnicelor!

– Domnule doctor, boala de care sufar e o boala rara?
– Da de unde! Cimitirele sunt pline...

O femeie face plaja fara sutien. Sînii ei superbi atrag atentia unui barbat. Acesta se uita, se uita si în cele din urma, încearca sa intre în vorba cu ea: – Puteţi sa-mi spuneţi cât de calda este apa ? − Asculta, domnule! raspunde ea iritata. Multa lume m-a luat drept târfă, dar drept termometru încă nimeni...

 
Ce zice o blonda catre copii ei: - Mi-am luat de la gura sa va fac pe voi!

 Un canibal la o morga: – Vreau si eu un om. Administratorul, ingrozit: – Vai domnule, nu se poate asa ceva! – Va rog, vin dintr-o calatorie obositoare. Macar o mana! – Nu se poate, domnule. Oamenii vin, iau mortii, ii ingroapa sau ii incinereaza.
 – Atunci, da-mi si mie niste cenusa, sa-mi fac un ness...

Dimineaţa. Autobuzul pleacă din staţie, după el aleargă o doamnă şi strigă:
– Oameni buni, opriţi vă rog autobuzul! Întârzii la lucru! Pasagerii îl roagă pe şofer să oprească. Doamna se urca şi spune, bucuroasă: – Am reuşit... Aşa, biletele la control!

        E august, un mic oras pe malul marii, in plin sezon, ploua torential de citeva zile, orasul arata de parca ar fi parasit.Toti au datorii, bineinteles. Din fericire vine un rus bogat la un mic hotel cochet. Vrea o camera. Pune o bancnota de 100$ drept garantie pe masa receptionerului si se duce sa vada camerele. Seful hotelului ia repede bancnota si se duce sa plateasca datoriile la macelar. Acesta ia bancnota si se duce repede sa-si plateasca datoria la crescatorul de porci. Acesta, la rândul lui, se grabeste sa-si plateasca datoriile la cel ce-i livreaza furajele pentru porci. Cel cu furajele insfaca bancnota si alearga la prostituata pe care nu o mai platise demult. In timpurile astea de criza, pina si ea oferea servicii pe datorie! Prostituata ia bancnota in mână si se grabeste spre hotel, unde fusese cu clientii ultimele dăţi si ramasese datoare. Pune bancnota pe masa receptionerului. In acest moment, coboara rusul, dupa ce a inspectat camerele, spune ca nicio camera nu-i place, isi ia bancnota si paraseste orasul. 
Nimeni nu a castigat ceva, insa intregul oras traieste acum fara datorii si priveste optimist, in viitor !

No comments:

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...